(Video) Proiect cultural transfrontalier la Parohia „Sfinții Teodori” din Iași

20 Iulie 2021
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Flavius Popa

Parohia „Sfinţii Teodori” Iași, în parteneriat cu Biserica „Sfântul Dimitrie” din Soroca, Asociaţia Obștească „Soarta” și Fundaţia „Solidaritate și Speranţă” Iași a anunţat în această după-amiază lansarea Proiectului „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca” 1HARD / 2.1 / 88”, finanţat în cadrul Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP).

Acest proiect urmărește restaurarea și conservarea stării actuale a obiectivelor patrimoniului cultural, devenind simboluri ale orașelor, acestea fiind ameninţate de degradare și posibile catastrofe naturale. Pentru a preveni daunele ireversibile, sunt necesare intervenţii în restaurare, reabilitare și consolidare.