Ziua de 15 decembrie 2022 a fost pentru enoriașii mici și mari ai parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva, Țolici, județul Neamț, una cu o mare încărcătură emoțională. Membrii Corului ,,Bucuria" au colindat în capitala Moldovei, la Catedrala Mitropolitană, unde Preasfințitul Nechifor, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, i-a primit cu bucurie. Colindul copiilor a bucurat și pe creștinii aflați la închinare în Mitropolia Moldovei, care au cântat alături de colindători. Copiii au adus vestea nașterii Mântuitorului și în Mănăstirea Trei Ierarhi.
Cei mici s-au bucurat de luminile orașului, de culorile decorațiunilor de iarnă și l-au întâlnit pe Mos Crăciun, bucuros de veselia lor.
Astfel de activități îi aduc pe creștini împreună, îi apropie pe copii și îi țin în liniștea rugăciunii. Drumul a fost cu folos duhovnicesc, având impact nu doar asupra participanților și asupra întregii comunități ortodoxe din Țolici.