Parohia Ortodoxă ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” a satului Țolici, județul Neamț, participă în acest an la Concursul Național Catehetic ,,Rugăciunea în viața mea”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 10.408/2021), de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 mai 2022.
Părintele paroh, Ioan Nemțanu, împreună cu doamna preoteasă Ioana au adunat cu dragoste în biserică copii inimoși și cu dragoste de Dumnezeu, urmărind să le insufle dorința de a trăi frumos în simplitate, cu nădejde, speranță și credință. Pentru a implica activ pe tineri în viața bisericii, pentru a crea experiențe de rugăciune în comuniune și pentru a stimula aplecarea spre dialogul cu Dumnezeu în viața ficăruia, s-a simțit nevoia de a diversifica programul catehetic al grupului de copii al parohiei și, astfel, oportunitatea de a participa la acest concurs a devenit o necesitate ce încurajează și dezvoltă armonios pe cei mai mici dintre enoriași.
Programul catehetic propus în cadrul proiectului vizează relația de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele prin rugăciune, conștientizând participanții în legătură cu nevoia de regăsire în pacea rugii.
Grupul de tineri din parohie înscris în concurs cuprinde 25 de membri, copii cu vârste între 7 și 18 ani, care au participat pe toată perioada de implementare a proiectului la cinci cateheze, cu un număr de șaispezece activități diverse, menite să explice rugăciunea ,,Tatăl Nostru”, semnele însoțitoare rugăciunii, semnificația comuniunii în biserică, oferind exemple din viețile sfinților sau a oamenilor care se apropie cu deosebită osârdie de Dumnezeu. Activități foarte variate au fost gândite și desfășurate pentru a atinge toate obiectivele propuse și pentru a ajunge la rezultatele dorite: scurte impresii despre experienţa rugăciunii, eseu despre sfinţii isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, despre rolul şi roadele rugăciunii, cântări din Sfânta Liturghie, acatiste, pricesne, cântări bisericeşti, expoziţie cu textul rugăciunii ,,Tatăl Nostru”, cerc de literatură cu texte din Sfinţii Părinţi despre rugăciune, conferinţă pe tema rugăciunii, vizionare de film cu specific religios, excursie tematică, concurs de desene sau de abilități practice. Experiența colaboratorilor a pus în valoare întâlnirile, copiii având prilejul de a culege învățături de la Parintele Iustin, stareț al Mănăstirii Doroteia, de la parintele și măicuța ce le-au fost gazde la Mănăstirea Agapia, de la parintele George-Andrei Stan, de la doamna scriitor cu o bogată activitate literară, Liliana Roibu. Toate acestea au permis tinerilor să se afirme în mod real și motivat, crescând de la o întâlnire la alta interesul pentru cateheze, pentru activități, dar și plăcerea de a fi împreună la și în rugăciune.
Implementarea unui astfel de proiect dedicat tinerilor este cu atât mai valoroasă în prezentul context social care a blocat până de curând relațiile dintre oameni, dar, mai ales pe cele ale copiilor care au nevoie de modele, de îndumare, de exercițiu, de comuniune. S-au creat astfel procese veridice de comunicare în grupul parohial, barierele comunicaţionale reducându-se, creând punţi de legătură în rugăciunea care liniștește, mângâie, învaţă, educă, lăsând loc încrederii, generozității, omeniei, iubirii și iertării.